miercuri, 11 iulie 2012

Normalitate?!


Am descoperit astazi (nu mai stiu exact pe ce traseu) o Doamna pe care o voi "aprofunda" cat de curand, am impresia ca imi vor placea ci celelalte scrieri ale dumneaei :)
Mi-a placut aceasta povestioara, pentru ca am simtit-o foarte adevarata in ultimele 10 zile, de cand sunt plecata de acasa.
Vacanta nu a insemna doar mers la munte/mare, a insemnat contact cu oameni, cu societate, uitat la TV (nu pt ca as fi ales eu), discutat politica, economie, dat cu nasul de aspecte mai putin placute ale "civilizatiei".


Sa mergi in vacanta este in general foaret frumos dar iti si schimba ritmul obisnuit, daca esti multumit de viata ta de acasa, asa cum sunt eu, aceste schimbari de ritm te fac sa constientizezi si cum traieste restul lumii, chiar daca teoretic sti. 
Eu mi-am creat o oaza, o bula, in care ma simt incredibil de bine, la mine acasa, am ritmul meu si imi permit sa mi-l intretin (nu ma laud, mi se pare o normalitate). Nu stiu daca pot spune ca "fac  eforturi sa-l intretin" nu simt ca ma stresez enorm, vine oarecum de la sine, din interior, este legat de alegeri si de atitudine, de ce preferi sa "vezi" sau nu, de oamenii cu care te inconjori si de exemplul pe care vrei sa il dai, pe scurt: de cum alegi sa iti traiesti viata.

Stiu ca veti spune ca este o tara de rahat, ca suntem in mega-criza, ca poate unii nu mai au serviciu sau ca oricum veniturile sunt nesatisfacatoare, ca poate sunteti bolnavi si nu aveti iesire sau cate si mai cate. Nici la mine nu este totul roz-stralucitor tot timpul, dar vorbesc despre imaginea de ansamblu, despre cum te trezesti dimineata si cum vrei sa traiesti.
Mie mi-a placut foarte mult ce am citit mai jos, asa ca, pana termin scriitura despre vacanta de la mare, va las textul integral, exact asa cum este, pentru ca mi se pare bine subliniat/bolduit, ca mi-e ca nu va duceti pe link daca vi-l las doar pe dansul :)

de aici

Lectia auzului!



Un orăşan primeşte vizita unui prieten al său dintr-un sat îndepărtat şi merg în centrul oraşului. Era ora amiezii, iar străzile erau pline de oameni.
Maşini claxonând, taximetre ce luau curbele cu viteză, sirene ce se apropiau sau se depărtau, sunete ale oraşului care parcă te asurzeau. 
Dintr-o dată săteanul îi spune:
- Am auzit un greiere.
- N-ai cum să auzi un greiere în tot vacarmul ăsta! i-a spus orăşanul..
- Sunt sigur, am auzit un greiere! a insistat săteanul.
- Asta-i o nebunie! a răspuns prietenul.



Săteanul a ascultat cu atenţie un moment, după care a trecut strada spre o zonă unde se aflau câţiva copaci. A căutat împrejur, sub ramuri şi a găsit micul greiere. Prietenul său a rămas uimit.

- E incredibil! Trebuie să ai un auz supraomenesc!
- Nu! a spus săteanul. 
Urechile mele nu sunt diferite de ale tale. 
Totul depinde de ce asculţi cu ele.
- Dar nu se poate! a continuat prietenul. 
Eu n-aş putea auzi un greiere în acest zgomot!
- Depinde de ceea ce este important pentru tine, a venit imediat răspunsul. 
Dă-mi voie să-ţi arăt.

A băgat mâna în buzunar şi a scos câteva monede pe care le-a lăsat să cadă discret pe asfaltul trotuarului. Atunci, cu tot zgomotul asurzitor al oraşului, au remarcat că toţi oamenii de pe o rază de 5 metri au întors capul privind în jur, dacă nu cumva banii căzuţi erau ai lor.

- Înţelegi ce am vrut să spun? a continuat săteanul.
Totul depinde de ceea ce este important pentru tine.
Ascultând zi de zi la televizor „ştiri” politice şi/sau diverse tragedii, catastrofe etc.... 
URECHEA, CARE ESTE PRELUNGIREA CREIERULUI NOSTRU, 
se fixează pe tot ce este rău, urât, nefolositor...
Ni se induce FRICA!
Devenim neputincioşi, temători (de avion, de frig, de vânt, de mâncare, de oamenii de lângă noi şi ce este cel mai rău, de sentimentele noastre) şi... NU ŞTIM DE UNDE... CÂND... ŞI CUM... Răspunsul este: 
UITE AŞA: ascultând aşa zisele ,,informaţii", care de fapt sunt praf în urechile noastre, ne lăsăm prinşi în această capcană. 

Toată ziua spunem: e greu, oamenii sunt răi, trăim într-o lume nesigură, nu am încredere în nimeni etc.


Şi în tot acest timp, greierii cântă,frunzele foşnesc, apele curg şi noi... nu le mai auzim!


Si acum la autogara, sper ca la Valcea e mai racoare/liniste/multa iubire! :)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu