marți, 6 decembrie 2016

Dulciuri peste dulciuri, și iar dulciuri ...

Cred ca Moș Nic are contract cu Zâna măseluță, sau cu dentiștii, și Moș Crăciun asemenea ... Luna decembrie e criminală în dieta copiiilor, și nu numai.
Dar degeaba mormăi eu în barbă, că fac parte din aceeași conspirație, și când a fost de organizat Moș pentru școală, opțiunile mi s-au părut atât de limitate încât pentru a mă conforma cerinței "multe și diverse, să se bucure", cam asta am reușit să produc.
Incredibil cât de multe prostii nesănătoase poți băga într-un copil, cu prețul a cinci lei (inițial erau 10 lei):

M-am simțit ca un mic chinez, timp de o oră, cât am stat ascunsă într-o cameră, să împachetez 25 de punguțe mici, din baxurile pe care le cumpărasem.
O napolitană nu a iesit la inventar la sfârșit ... poate am pus două într-o pungă sau am cumpărat doar 24 !!! Nu aveam energie să iau la rând toate pungile să le verific. Sper că nu au fost reclamații!

Domișorul meu a consumat întreg conținutul, tot, el singur, ca un nehalit ce nu prinde nici măcar într-o lună întreagă atâtea dulciuri. Apoi evident că se plângea de burtă acasă. Las' să fie el sănătos și să mă înjure că nu-i iau dinastea în mod constant!

De ceilalți cinci lei, am propus, și am reușit să obțin acordul părinților de a cumpăra cărți în loc de dulciuri. Am optat pentru două titluri, de la editura Gama, pe care le știam de la Bibliotecă:
Cum să fiu sănătos
Cum să apărăm planeta

Surpriza a fost de partea mea, referitoare la cărți, și cam neplăcută: cartea cu planeta nu a apărut nici până în ziua de azi, deși e comandată de pe 21 noiembrie, iar cealaltă a venit ambalată sub formă de plicuri individuale, pentru fiecare cărticică (de 2,90 lei), deci fix 25 de colete. Știți cât stai la Poștă până îți fac hartiile pentru 25 de colete? Muuult ... 
Ce au avut în cap nu știu, probabil au avut ca voluntari mici spiriduși plictisiți și cu neuroni lipsă, nu aveau ce face cu plicurile alea cu bule, care sigur costau cel puțin cât jumătate din cartea conținută!

Când vor veni și celelalte 25 de cărticele, or să apară pe băncuțe și o să le spună Doamna că Moșul a fost cam zurliu și a pierdut pe drum aceste cărți, care erau tot pentru ei.

Domnișoara nu s-a lăsat nici ea mai prejos: a halit 65gr ciocolată sub formă de mici figurine de pe un "calendar de Advent" pe care l-a găsit în bancă la școală. 
Mă uitam la ei și mă întrebam cum de se mai țin pe picioare după asemenea devalizări! De trei ori în an nu or să moară, în rest am eu grijă de dieta lor ...

La sfârșit de program de școală au asistat, la o piesă de teatru de care mi-au spus că nu au fost deloc impresionați, gălăgie și "ca Romeo și Julieta doar că mult mai simplu" :) 

Ne scoatem pârleala pe seara, mergem la un spectacol pe care eu l-am mai văzut acum vreo 3 ani, în urbea noastră mică, și mi-a plăcut mult, acum o inițiez și pe dra :)
Vienna Opera Company
LE: i-a plăcut foarte tare, mare parte meritul Catarinei, care este foarte exuberantă. Voci excelente!
Acum așteaptă cu entuziasm o manifestare culturală de la Filarmonică, mă bucur că voi avea din nou cu cine merge! :)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu