luni, 28 noiembrie 2016

Doar un strop ... de sânge

Defapt sunt 430ml, atât se recoltează la o donare standard. Am aflat zilele acestea când am încercat din nou să donez, pentru un om drag. Nici de data asta nu am avut sorți de izbândă, "nu am vene"!
De fiecare dată când mi-a fost recoltat sânge, pentru analize, a fost cu cântec și cu înjurat, mai mult sau mai puțin politicos, extras din zone din ce în ce mai surprinzătoare :)
Azi mi s-a dat verdictul final, nu o să pot să donez, să-mi iau gândul, am vene "subțiri", ascunse, și nu se riscă. Pentru o eprubetă, la analize, se mai bagă, pt 400ml în nici un caz!

Mi-am stors creierii și am mai cercetat printre cunoscuți, în ultimele ore, majoritatea ne-eligibili din cauza condițiilor care trebuiesc îndeplinite. Și nașa la fel, au mers oameni pentru el dar toți au fost eliminați.
Am un gust foarte amar în gură realizând tipul de motive stupide de care se agață unii oameni, ca să rămână în zona lor de comfort. Un tânăr, care avea exact gupa care trebuie (A2), mi-a spus că el merge la sală aproape zilnic și că nu se riscă să-i curgă sânge pe acolo pentru că are venele înțepate! Am incercat să plec de acolo cât mai repede, pentru a nu-mi ieși din gură diverse chestii pe care sa le regret apoi. I-am făcut o scurtă informare despre ce presupune a dona sânge și i-am spus să se gândească, să mă sune dacă vrea să facă o faptă bună, că tot vin Sărbătorile, nu-i mare lucru, doar de salvat o viață.

Nașul meu de căsătorie este un om extraordinar, atât de cald, de educat, de amuzant și înțelept. Nu știu dacă a donat vre-odată sânge, dacă a realizat importanța acestui gest, știu că acum este perplex în fața realității și că e trist realizând cum se sortează cine trăiește și cine nu.

Mă uit la unul dintre tablourile ieșite din mâinile lui de inginer, dăruite acum ceva ani, și mă gândesc la cum își organizează oamenii prioritățile în viață ...
Pe prispă
Nu vreau nimic, îmi plâng doar neputința.
Deocamdată s-a rezolvat nesperat: o cunoscută, despre care știam că este donator constant, a acceptat, ba chiar ea a avut inițiativa, să doneze pentru el. Ea este eroul meu personal, de astăzi. Săru'mâna Betty, să trăiești 100 de ani, fără reparații, și sper să nu ai nevoie niciodată, nici tu, nici ai tăi, de sângele ăla pe care îl donezi constant!

O să mai studiez  și o să mă lupt cu venele mele, poate le fac să iasă mai la suprafață ca să le găuresc :)

7, cam cât o săptămână de om!

Deși de curând tocmai a împlinit nouă ani domnișoara, azi aș vrea să scriu despre aniversarea frățiorului ei, de acum o lună ... și ceva :)
Vreau să scriu în primul rând pentru mine, pentru că îmi lipsesc mult cei doi ani în care nu am mai scris și îmi pare rău. Evident că sunt zilnic lucruri pe care le-as scrie, mai ales despre copii, unele sunt prea personale dar majoritatea le uit. Uneori îmi fac timp să recitesc de când scriam mai constant, întâmplări care îmi aduc atât de multă bucurie ... E păcat să nu le consemnez, cât se poate.


Ziua lui și-a serbat-o bolind la pat, o săptămână întreagă. Mers la ecograf și doctor după trei zile, când am realizat că nu e doar o indigestie, luat sânge cu urlat înfiorător la mine în brațe, îngurgitat într-o săptămână mai puțin decât mânca într-o zi normală. Slăbit două kg. După ce i-au trecut cearcănele arăta ca un fotomodel, de ziua lui :)   

joi, 24 noiembrie 2016

După 20 de ani, confesiuni față de mine însămi!

După ce am bocit puțin, amintindu-mi de propria copilărie, datorită unui articol scris de Prințesa Urbană, am inceput să scriu un comment. Și când Andreea scrie comment-uri ... ajung atât de stufoase și lungi, încât cred că nu le citește nimeni, și mai și încurcă locul omului :)
Așa că am zis să îl trec la mine, măcar aici e tărâmul meu, îmi fac de cap, și îmi rămân mai ales mie, în jurnalul meu. Este terapie sa recitesc, să îmi amintesc, să mă vindec.

Și eu am fost învățată de mică "să aștept, să învăț, să strâng bani, să am răbdare, să fiu bună cu toată lumea, să muncesc, să las loc de bună ziua, și aveam să fiu mai bine".

luni, 7 noiembrie 2016

Zână la borcan!

Complet nepoetic dar foarte drăguț rezultatul.
Domnișoarei mele, care se apropie rapid de aniversarea de nouă ani, îi plac încă foarte mult poveștile  (te iubim Ada Demirgian!) și chestiile "magice".